CIA – 6 Gloante (Download)

CIA   6 Gloante (Download)

Download (Mytempdir)
Download (Rapidshare)

Am ales sa dam drumu’ pe net acestui material, tocmai pentru ca la noi se cam sare peste aceasta etapa si ca sa dovedim intr-o anumita masura ca nu suntem lenesi si nu vrem sa fim o alta trupa ce va minte si va arunca date de lansare aiurea. Suntem adeptii unei transparente totale in relatia interpreti-ascultatori si de aceea, ce stim la ora asta, o sa stiti si voi.
Atunci cand am fost de-acord sa dam drumu’ piesei “Invazia” (undeva pe la sfarsitul lunii Mai)- promo pentru albumul cu acelasi nume, eram ferm convinsi si incredintati ca in scurt timp vom filma clipul de promovare. Aceasta manevra s-a amanat pentru toamna 2007, din motive pe care nu le stim nici pana acum, vazandu-ne in situatia de a fi dat o piesa promo cu cel putin 3 luni inainte. “Drept urmare” am intrat intr-un dormitor de apartament, dotat cu un computer, un microfon si un mixer, iar timp de 2 saptamani, am inregistrat acest Advance – “6 Gloante”, ce contine 6 piese noi si foarte proaspete, ce NU vor aparea pe LP-ul “Invazia”. Anuntam si faptu’ ca albumu’ e gata de la sfarsitu’ lu’ februarie, mixat, masterizat, cu coperta cu tot. Are 20 de trackuri, dintre care un “Intro”, iar restu’ de 19 fiind piese in adevaratu’ sens al cuvantului. Colaborarile s-au facut cu urmatorii: Puya, Freakadadisk, Alex, Instruman, Dj Wicked, Supered. E un material pe care il asteptam de foarte mult timp, in care am pus foarte mult suflet si probabil ca atunci cand se vor alinia planetele in favoarea noastra, vom avea parte de un debut dupa atata amar de vreme. “6 Gloante” = 6 piese pe teme diferite, facute fara scopuri financiare, inregistrate in conditii neprofesioniste, insa, la care am lucrat cu foarte mare placere si speram sa ne/va tina de cald pana la urmatoarele rafale. Munitie exista. Asa ca: auditie placuta! pana data viitoare…”

CIA   6 Gloante (Download)
Multumim Iohan pt upload.


« | »

24 Responses
“CIA – 6 Gloante (Download)”


  1. moxx

    “toti mohicanii si mai nou fetitele astea emo au ajuns s-o arda hip-hop si sa trimita demo”
    deci DA!

  2. eQuilibru

    e marfa albumu’,au facut treaba buna baietii! Cel mai mult imi plac: SENTIMENT INSELATOR,INDISSCRET,INVAZIA :)

  3. Anda

    oana e sentiment suprem :D….tare albumu`…melodii preferate? da am:D…sentiment suprem,olteniada si invazia:X:X

  4. Crystynho

    e prea tare albumu’… si scoate foarte mult in evidentza talentu’ baietzilor prin faptu k au piese din toate categoriile! ALBUMU’ MERITA CUMPARAT! yo o sa il cumpar… si v-as sugera sa o facetzi si voi… chiar merita… SUSTZINETZI CULTURA RAP!… PACE!….p.s.: olteniada e cea mai tare ;)!

  5. MaTr3o

    Cand apare o sa il cumpar si eu…

  6. Iohan

    Mostra din ce urmeaza >:)
    Si eu o sa-l cumpar cand apare(pe cel nou).

  7. eQuilibru

    da,stiu ca e sentiment inselator,anda,da’ nu stiu de ce cacat am scris asa:-?? probabil auzism vreun vers din asta sau scriam in ascultam vreo mel de genu….in fine…oricum albumu’ e marfa:)[aici nu gresi:D]

  8. eQuilibru

    L-)de mn=)) S U P R E M,firar masa a dracu’

  9. MaTr3o

    da, vazui, imi si dadui o palma.. dar zisai sa nu mai zic nimic……

  10. l1nk

    Imi place… (copiat dupa matr3o) :D

  11. dAdA

    SUPEEEEEEEEEEEERB, traiasca stiinta :D:D desi’st munteanca :D

  12. CrEAc

    am crezut ca o sa iasa misto da e naspa … numai mel invazia e misto atat restu ….

  13. MaTr3o

    mie imi place la nebunie tot, si influenteaza si faptul ca-s olteni si melodia olteniada :x

  14. l1nk

    Pfft… am ascultat mai mult albumu asta si pur si simplu m-am “indragostit” de el. Am dobandit un nou respect pt olteni. Toate melodiile is unice si super bine facute, respect pentru baietii astia.

  15. Too drunk to fuck

    foc cu benzina sau clasic torte?????????? as aranja impuscat in cap dar nu e pt romania iar tu te-ai bucura f tare. o saq inchid acum tot. nu o sa mai accesez niciodata blogul tau. dar daca se intampla ceva cu baietii nu e vina mea

  16. ANDRO

    Albumu e super tare,”abuzuri” e asa .. incredibil de tare, faza cu fetitele emo .. au mare dreptate,iar melodia “De-ajuns ” m`au convins sa`l si cumpar .peace,respect

  17. nostradamus

    ba…aveti o mare problema…nu observatzi ca aici scrie mare ADVANCE si ca asta nu e album…toti vor sa “cumpere albumu asta”. decat iohan ala stie pe ce lume traieste…plm

  18. george

    nu e albumu fratilor .
    Vad ca a placut la toata lumea …sper ca atunci cand va fi lansat il veti cumpara si nu il veti scoate de pe dc ;) `fao doar daca crezi ca merita sa mai scot inca unu`

  19. ANDREI

    FOARTE TARE

  20. ADNRIUHA

    Din R. Moldova toate respectele! ! !Familia se mareste!

  21. kill3r

    rupeeeeeeeeeeeeeeeeee:X:X respect total !!

  22. adrianbmx93

    Pentru toti fanii C.I.A acesti oameni ne dovedesc k nu conteaza daca uni oameni nu pot vedea arta creata de ei exemplu (CNA) trebuie sai sprijinim merita acest lucru sunt cei mai tari !!! :D

  23. andy_sasaran_A.P.O

    te rog : Byga , Rashid si Phila da-ti un concert la Baia Mare ?

  24. bizar.urbn

    frate e foarte tare fiecare melodie de la voi mi-a placut!!!

Leave a Reply

Completeaza numele si mailul cu informatii valide daca vrei sa-ti vezi comentariul pe blog.

Similar Posts: